Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările

luni, 4 ianuarie 2010

Ovidiu Nahoi, „Fuck the system!“

"Ne amăgim că votul uninominal sau desfiinţarea Senatului înseamnă reforma clasei politice. Însă nu vedem că partidele s-au transformat în oligarhii, în sisteme închise, care îşi fac legi menite a pune oprelişti nou-veniţilor necontrolabili şi unde se promovează pe bază de obedienţă şi bani. Şi atunci, ce reforme să aşteptăm de la asemenea grupări osificate şi netransparente? De unde să vină aerul proaspăt, ideile noi?"

restul editorialului aici

marți, 8 decembrie 2009

Sorin Ionita, despre autogoluri in politica

despre basescu&PDL: "Iar pierderea Bucureştiului n-a fost pentru tabăra PDL-Băsescu doar o afacere locală, după cum s-a văzut ulterior, ci o inversare de trend care putea să-l coste pe ultimul preşedinţia.

Au urmat marile autogoluri din 2009, cu introducerea grupului Udrea- Cocoş în guvern (deşi, într-un cabinet cu PSD şi Mazăre, grupul ăsta chiar reprezenta un liant); acel rafinat origami electoral de la europarlamentare, prin care fiicei Elena i s-a creat o carieră politică pe spinarea partidului; sau eliminarea PSD din guvern scurt timp înainte de alegeri, pe baza unor promisiuni vagi de cumpărat parlamentari la bucată, pentru o nouă majoritate."

despre geoana&restu: "Dincolo, la Geoană&comp., toată istoria lor de bâlbe şi campanie populistă păleşte în comparaţie cu contraperformanţa galactică din ultimele două săptămâni. Dacă, imediat după turul unu, Geoană, Antonescu, Patriciu, Vîntu şi Cozmin Guşă s-ar fi dus cu toţii să petreacă nişte zile plăcute la Monte Carlo, sau pe unde îşi fac ei veacul de obicei, lăsându-l acasă doar pe Johannis ca să scoată câte o mormăială o dată la două zile, ar fi câştigat şi ei alegerile fluierând.

În loc de asta, ei au angajat parcă un regizor de comedii pentru oligofreni şi i-au dat sarcina să scrie cel mai tare scenariu care să-i îngroape. Au dezlănţuit pe televiziuni o campanie deşănţată, care a depăşit orice limită în materie de stridenţe şi fantasmagorii (şi tot ce se întâmplase pe timpul hulitului Năstase), de la cărţi scrise de indivizi dubioşi şi uşor deranjaţi la bibilică, pescuiţi din neant, ţinuţi trei zile în prime-time şi aruncaţi înapoi în neant."

articolul integral in evz de azi

vineri, 13 noiembrie 2009

Mircea Geoana, prostanacul

1. Reporter: "Credeți că sunt prea mulți ofițeri de informații în România?".
Mircea Geoană: "Nu știm câți suntem, în primul rând!".
2. "Mai aveți puțină răbdare!" (Unui pensionar care-i spunea că-i vine să se sinucidă.)
3. "Când vorbim de un Parlament unicameral, nu înseamnă că vorbim neapărat de o singură Cameră, ci și de o a doua Cameră, a reprezentanților regionali".
4. A declarat că Alice în țara minunilor este scrisă de Carl Lewis (atletul), și nu de Lewis Carroll.
5. "Ce înseamnă, de fapt, popular? Popular era o înghețată pe vremea când eram eu copil. Costa 50 de bani." (Se referea la înghețata Polar.)

mai multe in suplimentul de miercuri din Catavencu

marți, 10 noiembrie 2009

David Boaz, Freedom in Crisis

David Boaz, vicepresedintele Institutului Cato despre centralizarea puterii in SUA si amenintarile la adresa libertatii individuale.